Ce lapte alegem pentru copii după 1 an?
Tentația de a trece în altă etapă, de a privi copilul din altă perspectivă, este mare pentru foarte multe mămici. După împlinirea vârstei de un an, piciul poate mânca practic toate alimentele din meniul părinților, dar nu, el nu este un adult mai mic. Trebuie să știi că necesitățile lui sunt în continuare diferite și speciale, iar riscurile de a dobândi carențe nutriționale pândesc la tot pasul.
Importanța laptelui în nutriția juniorului
Ai auzit de multe ori că alimentația copilului în primele 1000 de zile este deosebit de importantă și are efecte pe termen lung.
În aceste prime zile din viața copilului, în care creșterea și dezvoltarea lui se desfășoară într-un ritm impresionant, nevoia de lactate este esențială, în principal cea de lapte, indiferent dacă micuțul este încă alăptat natural sau primește formulă de lapte. Astfel, juniorul, după vârsta de un an trebuie să primească 400-500 ml de lapte zilnic, acesta fiind un aliment de bază, care nu poate lipsi din meniul fiecărei zile.
Laptele este un aliment complex și complet, echilibrat nutrițional din toate punctele de vedere: caloric, nutritiv, al gustului și aspectului. El conține atât macronutrienți – carbohidrați, proteine și grăsimi – cât și micronutrienți – vitamine și minerale – în concentrații optime. Laptele hidratează și dă micuțului pe deplin senzația de sațietate (senzația că s-a săturat).
Dar ce fel de lapte să alegi pentru prichindel în continuare, după ce acesta a trecut de prima aniversare și a încheiat un ciclu important din viață, cel de bebeluș? Lapte de vacă, lapte din meniul adulților, sau altfel de lapte?
Ce tip de lapte alegi?
Desigur că cea mai bună soluție rămâne laptele matern, care nu este doar aliment, ci are și calități terapeutice, dar, uneori alăptarea nu a fost o opțiune pentru hrănirea bebelușului sau nu mai este posibilă în continuare după vârsta de un an. Și apare întrebarea: ce să aleg? Ce fel de lapte este cel mai potrivit pentru puiul meu?
Răspunsul este unul singur: formula de lapte special adaptată vârstei micuțului.
Cu numai două căni de Milupa Milumil pe zi, îi asiguri micuțului tău aproximativ 70% din necesarul zilnic de macro și micronutrenți recomandat de Societatea Română de Pediatrie. Acestea trebuie să vină în completarea unui meniu echilibrat care să includă legume, fructe, cereale și proteine din carne, pește și ouă.
Laptele de continuare Milumil Junior cu PreciNutri, în formule adaptate pentru vârsta de 1 an, 2 ani și peste 3 ani, vine ”la pachet” cu o mulțime de avantaje:
- este conceput special pentru copiii de o anumită vârstă;
- este preparat în deplină siguranță, conform standardelor internaționale;
- conține fibre/prebiotice în cantități bine determinate, corespunzătoare vârstei, absolut necesare unei digestii sănătoase;
- conține fier, calciu, sodiu și alte minerale în concentrații perfect adaptate vârstei și nevoilor juniorilor;
- macronutrienții - proteine, carbohidrați și grăsimi - sunt prezenți în laptele reconstituit în concentrații corespunzătoare vârstei copilului;
- conține acid linoleic (Ꞷ 6), un acid gras esențial; acesta se găsește și în compoziția laptelui matern și, alături de “fratele” său, omega 3, susține sănătatea inimii și creierului;
- este îmbogățit cu vitamina D, în concentrație ce asigură aproximativ 80% din doza zilnică recomandată, vitamină esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a oaselor;
- conține adaos de vitamina C, importantă în menținerea unui sistem imunitar puternic, vitamină care, în lactatele obișnuite, este absentă;
- se prepară rapid și, respectând indicațiile de pe cutie, ai garantată obținerea unei concentrații optime și lipsa contaminării cu bacterii;
- are gust plăcut și este consumat cu poftă de cei mici.
Astfel, prin calitățile sale, gama de formule de lapte Milumil cu PreciNutri elimină riscul apariției anemiilor prin conținutul recomandat de fier, contribuie la dezvoltarea armonioasă a oaselor și a creierului, prin calciu și vitamina D, iar prebioticele asigură dezvoltarea unei flore intestinale sănătoase, esențială pentru un sistem imunitar puternic.
Introducera laptelui de vacă ca masă principală în dieta copilului mic sau înlocuirea completă a laptelui matern sau a formulei de lapte adaptată vârstei cu acesta, este o eroare nutrițională care poate provoca deficiențe în aportul de substanțe nutritive cheie.
Laptele de vacă nu conține o cantitate suficientă minerale, de exemplu fier sau zinc, sau conține prea mult sodiu și potasiu. Macronutrienții nu sunt bine echilibrați în compoziția laptelui de vacă, de exemplu proteinele și acizii grași saturați, cei “răi”, sunt în concentrație mare, în timp ce acizii grași nesaturați, “buni” (Ꞷ3 și Ꞷ6) sunt în cantitate insuficientă.
Laptele de vacă este deficitar și în vitamine: vitamina D, vitamina C și vitamine din complexul B.
În concluzie, cea mai bună soluție rămâne laptele matern, însă, dacă alăptarea nu mai este posibilă, alege pentru puiul tău un lapte de creștere potrivit vârstei. Alege să-i oferi zilnic două mese complete de formulă de lapte Milumil Junior cu PreciNutri, alimentul ideal pentru un stomac și metabolism fragil, în curs de dezvoltare, așa cum au copiii mici. Așa vei avea garanția că micuțul crește sănătos, ferit de orice eveniment neplăcut, că se dezvoltă armonios și în ritm optim și că vei avea doar amintiri plăcute despre acestă minunată perioadă din viața prichindelului tău.
Laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul tău. Se recomandă alăptarea exclusivă cu lapte matern pentru sugarii cu vârstă de până la 6 luni. Produsul se utilizează numai la indicația medicului sau asistentului medical și numai după instruirea mamei privind utilizarea produsului.
Dr. Diana Voican, Medic Medicină
Generală-Pediatrie, Nutriție și Nutriție Pediatrică