Alergia la proteinele din laptele de vacă
Toată lumea a auzit de “colicile” bebelușului, acea perioadă din primele luni de la naștere când micuțul suferă de dureri de burtică care par să nu se liniștească cu nimic și care afectează întreaga familie.
Probabil că ai trecut și tu prin asta, suferind alături de puiul tău zile la rând. Ai încercat să-i alini plânsul, ai trecut prin nopți nedormite și incertitudini. Dar în cele din urmă, cele trei-patru luni au trecut și sugarul a depășit cu bine această perioadă.
Sunt cazuri în care această etapă nu se sfârșește după primele luni și colicile, durerile de burtică se asociază și cu alte simptome. În aceste cazuri este posibil ca sugarul să sufere de una din cele mai frecvente alergii întâlnite la copiii sub 2 ani: alergia la proteinele laptelui de vacă – APLV.
Ce este și cum se manifestă APLV
APLV este o alergie alimentară în care sistemul imunitar al bebelușului reacționează anormal la proteinele din laptele de vacă, reacție care apare la scurt timp (câteva zile) de la introducerea laptelui de vacă sau a derivatelor sale în alimentație. Chiar și bebelușii care sunt alăptați exclusiv pot dezvolta APLV, reacționând la proteina din laptele de vacă care este transferată prin laptele matern.
Deoarece sugarul prezintă o imaturitate fiziologică a sistemului de apărare la nivelul aparatului digestiv, în cazul bebelușilor care suferă de această boală, acesta interpretează proteinele din laptele de vacă drept substanțe străine, periculoase și luptă împotriva lor.
Proteinele din laptele de vacă, responsabile de declanșarea APLV sunt: betalactoglobulina (care este cea mai alergenă), alfalactoglobulina și cazeina.
APLV este diferită de intoleranța la lactoză, cu care este deseori confundată, din cauza simptomelor asemănătoare.
Aproximativ 2-3 % dintre sugari prezintă alergie la proteinele din laptele de vacă.
Alergia este influențată în mare măsură de factorii genetici, deci, dacă părinții au diverse alergii, trebuie să fim prevăzători și atenți la o eventuală apariție a semnelor de alergie și la prichindeii noștri.
Semnele caracteristice APLV sunt:
- dureri de burtică, prelungirea perioadei colicilor și după vârsta de 5-6 luni;
- regurgitații frecvente;
- vărsături;
- constipație sau diaree;
- meteorism abdominal (mărirea de volum a abdomenului);
- simptome respiratorii: rinoree (nas cu secreții), strănut frecvent, tuse, wheezing (respirație șuierătoare);
- simptome cutanate: urticarie, eritem în zona scutecului, angioedem (inflamație a pielii);
- anemie;
- stagnare ponderală sau chiar șoc anafilactic în forme grave.
Este foarte important să te adresezi cât mai repede medicului pediatru dacă observi aceste semne la bebelușul tău, pentru a putea pune un diagnostic precoce și a putea beneficia de tratament.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice menționate mai sus (scorul Co Miss), prin determinarea IgE serice, mai rar prin teste alergice cutanate și prin proba practică de eliminare a laptelui și lactatelor din alimentația mamei care alăptează sau din alimentația sugarului deja diversificat.
Tratamentul APLV
Dacă depitezi din timp boala și iei măsuri adecvate este foarte probabil ca puiul tău să nu sufere nicio complicație, să crească și să se dezvolte normal. De aceea este necesar să mergi la medic imediat ce apar mai multe simptome dintre cele enumerate la sugar. Doar specialistul poate pune un diagnostic corect și poate recomanda tratamentul.
Tratamentul este dietetic, de excludere a laptelui și derivatelor lactate din alimentația mamei care alăptează sau a copiilor. Trebuie evitată introducerea laptelui de vacă și a tuturor derivatelor sale la diversificare și hrănirea micuților cu formule de lapte adaptate, hipoalergenice, recomandate de medicul pediatru, care să-i satisfacă toate nevoile pentru creștere și dezvoltare.
Prognosticul este bun, simptomatologia se remite sub tratament dietetic, dispărând complet după vârsta de 2-4 ani.
Ce trebuie să faci dacă puiul tău a fost diagnosticat cu o alergie
Dacă medicul a stabilit un astfel de diagnostic pentru puiul tău, nu trebuie să intri în panică, dar trebuie să te organizezi și să iei niște măsuri simple de precauție:
- anunță și explică simptomele persoanelor care sunt în contact și hrănesc copilul: bunici, bonă, personalul de la creșă sau grădiniță;
- fă un plan de diversificare care să excludă alergenii incriminați, în acest caz laptele de vacă și toate produsele lactate;
- alcătuiește meniurile juniorului, tinând cont de restricții, dar și de necesarul său de nutrienți;
- alege o formulă de lapte adaptată, care să-i asigure necesarul de proteine, vitamine și minerale, în special calciu, pentru a evita carențele.
Respectând aceste măsuri și alegând formulele de lapte pentru bebeluși sau formulele de continuare, hipoalergenice, adaptate copiilor cu intoleranțe și alergii, vei reuși să găsești soluția foarte bună care să acopere întregul necesar de nutrienți al prichindelului și să-i asigure o dezvoltare armonioasă.
Laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul tău. Se recomandă alăptarea exclusivă cu lapte matern pentru sugarii cu vârstă de până la 6 luni. Produsul se utilizează numai la indicația medicului sau asistentului medical și numai după instruirea mamei privind utilizarea produsului.
Dr. Diana Voican, Medic Medicină
Generală-Pediatrie, Nutriție și Nutriție Pediatrică