Ce povestioare ascund legumele

Uneori este simplu să îi faci pe cei mici să nu se mai teamă de legume. Ai încercat până acum să transformi morcovii, cartofii și dovleceii în eroi de poveste?
Se prea poate ca cei mici să strâmbe din nas la văzul legumelor. Dar adevărul este că ei încă nu știu că acestea sunt supereroii de pe farfuriile lor.
Bebelusului nu-i place dovlecelul?
Dacă celui mic nu-i place dovlecelul, convinge-l să-l mănânce spunându-i că este o legumă care vine de foarte departe, din spațiu, de pe o planetă pe care niște pitici foarte mici se străduiesc foarte tare să îl crească.
Și, odată cu dovleceii, încep să crească și ei. Leguma aceasta a ajuns pe Pământ fiindcă ei au vrut să-i facă și pe oameni să crească mari și să împărtășească cu ei acest secret.
Bebelusului nu-i place cartoful?
Dacă dintre toate legumele, cartoful este cel mai problematic, poate ar trebui să-i povestești piciului despre insula aceea pierdută în ocean pe care crește cartoful și despre căsuțele cu acoperișuri ascuțite ale celor care locuiesc acolo.
Mai spune-i cum oamenii, la început, nu au înțeles deloc gustul acestei legume. Până când și-au dat seama că îi pot schimba gustul cu un vârf de sare sau cu alte legume, iar acum îl folosesc în tot felul de combinații gustoase.
Bebelusului nu-i place morcovul?
Cât despre morcov, alt posibil inamic, nu-ți rămâne decât să îi spui celui mic adevărul. Că leguma aceasta a fost prima legumă oranj de pe planetă și că ea este cea care a dat portocalelor culoarea, florilor nuanţele vii și chiar și soarelui strălucirea oranj.
La urma urmei, câte legume au mai fost primele la ceea ce au făcut? Dacă picii sunt cuminți și mănâncă morcovi, vor fi și ei primii în tot ceea ce fac.
Nu te rezuma doar la povestioarele noastre, le poţi inventa şi tu pe alte tale.
Pentru creşterea şi dezvoltarea optimă a sănătăţii copiilor OMS recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni. Milupa susţine această recomandare şi continuarea alăptării până la 2 ani, în paralel cu introducerea în alimentaţia sugarului şi a altor alimente.
Alăptarea este cea mai bună metodă de hrănire a bebelușilor și oferă numeroase beneficii.
Este important ca, înaintea și în timpul alăptării să aveți o alimentaţie sănătoasă, echilibrată. Combinația alăptării cu biberonul în primele săptămâni de viață poate să reducă producţia de lapte matern, iar inversarea deciziei de a nu alăpta este dificilă. Întotdeauna consultați doctorul, asistenta sau moasa pentru sfaturi cu privire la hrănirea bebelușului dumneavoastră.
Dacă utilizați formule pentru bebeluși, trebuie să urmați cu atenție instrucțiunile producătorului.