Sarcină0-6 luni6-12 luni12 luni +

Sfaturi de călătorie și concediu

Nota 4.5/5 (2 voturi)
Sfaturi de călătorie și concediu

În cazul în care dorești să călătorești, consultă medicul ginecolog în această privință.

Dacă sarcina ta are mai mult de 28 de săptămâni, există șansa ca anumite companii (aeriene, terestre) să îți ceară o scrisoare din partea doctorului care confirmă faptul că poți să zbori.

Călătoria de lunga durată în care trebuie să stai jos (fie că vorbim de avion, mașină sau autocar) poate duce la apariția trombozei venoase profunde. Nu e nevoie să te sperii, șansele sunt destul de mici că așa ceva să se întâmple, dar riscul există.

Înainte să pleci la drum, ai grijă să îți faci o asigurare de călătorie care include sarcina și nașterea. Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla și ar fi bine să fii acoperită.

Dacă o să zbori cu avionul, evită să bei cafea sau ceai, dar bea apă pentru a te hidrata. Încearcă să mergi pe culoar din oră în oră pentru a te destinde și pentru a stimula circulația. De asemenea, există șansa să ai grețuri mai des așa că ține la îndemână mai multe pungi și pastile recomandate de medic.

Dacă ești în vacanță, fă o listă cu cele mai apropiate spitale de stațiunea în care te afli. Poți să te bucuri de soare dar încearcă să folosești o cremă cu factor de protecție mai ridicat decât de obicei. Evită scufundările și sporturile de apă.

În final, nu uita să porți centura de siguranță ori de câte ori te urci în mașină. Studiile au arătat că atât tu cât și fătul veți fi în siguranță cu centura de siguranță pusă.

Te pregătești de concediu și ai nevoie de sfaturi de la mămicile din Club? Intră în Sfatul Mamicilor și adaugă întrebarea ta.

Pentru a putea lasa un comentariu la acest articol, este nevoie să te autentifici în contul tau.

Login  sau  Facebook Connect

Nu ai cont creat?

Înregistrează-te aici

© Copyright Nutricia Early Life Nutrition Romania