Sarcină0-6 luni6-12 luni12 luni +

La ce să te aștepți la prima ecografie

Nota 5/5 (2 voturi)
La ce să te aștepți la prima ecografie

Efectuarea primei ecografii este deosebit de importantă, medicii solicitând realizarea ei cât mai devreme din momentul în care rămâi însărcinată. Aceasta oferă informații importante despre tine și despre micuț, asigurând bunul mers al sarcinii.

Prima ecografie nu constituie o procedură complicată și nu este nicidecum dureroasă. Medicul tău îți va recomanda ca înainte de aceasta să consumi o anumită cantitate de lichide, apoi va aplica pe burtică un gel special peste care va trece cu o sondă exploratoare.

Privește această experiență ca fiind unică, emoționantă și înduioșătoare pentru că o dată cu prima ecografie, vei putea să-ți vezi pentru prima dată micuțul, să-i observi mișcările și să-i auzi bătăile inimii.

Prin această procedură se confirmă, în primul rând, existența sarcinii și a activității cardiace a puiuțului. Mai apoi se stabilește poziția embrionului față de uter (astfel excluzându-se posibilitatea unei sarcini extrauterine) și se verifică numărul de produși de concepție (dacă sarcina este cu un singur făt sau este vorba de o sarcină multiplă).

Prima ecografie stabilește vârsta gestațională a embrionului și estimează data nașterii. Nu în ultimul rând, se face o estimare a riscului de prezență a unor defecte cromozomiale și se identifică malformațiile congenitale ce pot afecta creierul și măduva spinării.

Nu ezita să-ți faci acest prim consult cât mai repede în timpul sarcinii pentru a afla aceste informații prețioase și să-ți vezi micuțul pentru prima dată.

Pentru a putea lasa un comentariu la acest articol, este nevoie să te autentifici în contul tau.

Login  sau  Facebook Connect

Nu ai cont creat?

Înregistrează-te aici

© Copyright Nutricia Early Life Nutrition Romania